Sunt munti tineri, formati din orogeneza alpina.Versantii sudici sunt alcatuiti si din conglomerate si gresii, iar cei nordici din gnaisuri, granite, sisturi cristaline si filite. Pe versantul sudic vegetatia urca pana la 4000 m, iar limita zapezilor persistente coboara la 4500 m. Versantul de nord este arid, cu limita zapezilor persistente la 5500 m. De aici izvorasc principalele fluvii ale Asiei de Sud: Ind, Gange, Brahmaputra s.a.
Defileele salbatice, culmile de tip alpin, puternica glaciatie cuaternara si alpinismul sunt unele dintre caracteristicile Muntilor Himalaya.
Himalaya Inalta este cea mai inalta treapta a muntilor Himalaya, a carei altitudine depaseste 8000 m in noua varfuri. Latimea sa este de 50-90 km. Limita zapezilor persistente se afla intre 4500 si 5500 m. Aici se afla si numerosi ghetari.
Himalaya Joasa, zona muntoasa in partea centrala a Himalayei intre Himalaya Inalta la nord si Muntii Sivalik la sud. Se intinde pana la circa 2000 km lungime si 10-100 km latime. Altitudinea este cuprinsa intre 3500-4500m. Cuprinde depresiuni inalte si fertile. Pana la 3500m, versantii sunt acoperiti cu paduri, iar mai sus cu pasuni alpine.
Formarea Muntilor Himalaya
Odinioara muntii erau considerati tinuturi misterioase si periculoase. Teoria revolutionara a placilor tectonica, elaborata in ultimii douazeci de ani, a dezlegat majoritaea misterelor formarii muntilor.
Himalaya este cel mai inalt lant muntos din lume.Desele cutremure din zona certifica faptul ca muntii se ridica si in prezent.
Muntii Himalaya sunt munti formati prin incretire. Pentru formarea straturilor sedimentare, cateodata mai groase de 10 km, a fost nevoie de peste 10 milioane de ani. Sub actiunea acestei greutati uriase, fundul oceanului s-a lasat si s-au format geosinclinale cu suprafete foate mari, de forma unui jgheab. Mai demult oamenii de stiinta presupuneau ca incretirea geosinclinalelor s-a produs in momentul surparii fundului marii. Azi majoritatea cercetatorilor sunt siguri ca presiunea necesara incretirii muntilor este produsa de miscarea placilor.
Altitudinile-Varfurile cele mai inalte
Varfurile cele mai inalte ale Muntilor Himalaya, ce depasesc 8000m altitudine sunt:
1.Chomolungma (Everest) - 8872m - cucerit de Edmund Hillary si Tenzing Norgay la 20 mai 1953
2.Chogori (K2) - 8610m
Muntii Himalaya formeazã un arc continuu de aproape 2600 de kilometri în jurul marginilor subcontinentului Indian, de la curbura râului Indus în nord-vest, pânã la râul Brahmaputra în est. În nordul acestei centuri muntoase se aflã Platoul Tibetan (Qing Zang Gaoyuan). Muntii Himalaya formeazã cea mai înaltã regiune muntoasã de pe planetã, având 9 din cele 10 cele mai înalte vârfuri ale acesteia.
Sistemul muntos Himalayan a apãrut într-o serie de etape acum 30-50 milioane de ani, fiind format prin miscãri puternice ale pãmântului, atunci când placa Indianã s-a ciocnit de placa Euro-Asiaticã. Chiar si astãzi, muntii continuã sã se dezvolte si sã se schimbe, iar cutremurele sunt frecvente în aceastã zonã.
Muntii Himalaya influenteazã climatul peninsulei Indiene, apãrând-o de masele de aer rece din Asia centralã. Sistemul exercitã de asemenea si o influentã majorã asupra musonului si a modului în care cad ploile. În munti, clima variazã în functie de înãltime si locatie. În sud, ea este subtropicalã, cu temperaturi medii de 30° C în timpul verii si de 18° C în timpul iernii, în vãile din centru ea este temperat-continentalã, cu temperaturi medii în timpul verii de 25° C si ierni mai reci, iar în zonele mai înalte din Himalaya temperatura medie este de 18° C, iar iernile au temperaturi sub punctul de înghet. La înãltimi de peste 4800 m, clima este foarte rece, iar zona este permanent acoperitã de zãpadã si gheatã. În zona de est a muntilor plouã des, în timp ce partea de vest este mai uscatã.
Vegetatia este influentatã de climã si altitudine. În trecut, aproape toatã zona sub-Himalayanã era acoperitã de pãduri tropicale. Cu câteva exceptii, cea mai mare parte din aceastã pãdure a fost tãiatã pentru cherestea sau pentru a face loc terenurilor agricole. În zona centralã a Muntilor Himalaya, la înãltimi cuprinse între 1520 m si 3660 m, vegetatia naturalã constã din multe specii de pin, stejar, plop si nuc.
O mare parte din aceastã zonã a fost despãduritã, pãdurile rãmânând doar în zone inaccesibile, sau pe pante abrupte. Vegetatia alpinã ocupã zone mai înalte ale muntilor chiar sub zona zãpezilor vesnice si include arbusti, muschi, licheni, si flori sãlbatice. Aceste zone sunt folosite în timpul verii pentru pãsunat. În zonele mai înalte ale muntilor se întâlnesc cerbi, capre sãlbatice, lupi, si leoparzi de zãpadã.
Populatia si asezãrile din muntii Himalaya au fost influentate de variatiile topografice si de climã, care impun conditii aspre de viatã si tind sã limiteze comunicatiile. Oamenii care locuiesc în vãi izolate si-au pãstrat în general identitãtile culturale. Totusi, datoritã îmbunãtãtirilor în transporturi si comunictii, mai ales programele prin satelit din Europa si Statele Unite pun în contact vãile izolate din munti cu lumea din afarã, ceea ce a început sã influenteze tot mai mult cultura si ordinea socialã traditionalã.
Existenta Abominabilului Om al Zãpezilor, cunoscut si ca Yeti, a fost raportatã de cãtre serpasii din Nepal, însã expeditiile stiintifice nu au gãsit nici o dovadã în acest sens. În 1950, guvernul nepalez a mers pânã acolo încât a interzis prin lege uciderea sau scoaterea unui Yeti din tarã. Pânã acum, nimeni nu a reusit sã încalce aceastã lege; poate cã Yeti este totusi un spirit rãu, asa cum cred tibetanii.
Marile piscuri îsi pãstreazã misterele. Zeii ghetii îsi ridicã cununile sclipitoare spre cer si rãmân într-o lume pe care putini o cunosc. Cãci, dupã cum spune un strãvechi text hindus: „precum roua în fata soarelui, asa dispare tot ce este josnic la vederea Casei Zãpezilor, vesnic neprihãnitã“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu